Programul „Hai la Olimpiadă!” susține organizarea Olimpiadei Internaționale de Matematică 2018

Olimpiada Internațională de Matematică, una dintre cele mai prestigioase competiții din domeniul științelor, se va desfășura, în acest an, în România, la Cluj-Napoca, în perioada 3-14 iulie. Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a organizat vineri, 26 ianuarie, în prezenţa secretarului de stat din Ministerul Educației Naționale, Petru Andea, şi a peste 100 de cadre didactice din ţară, conferința de lansare a Olimpiadei.

Aflată la a 59-a ediție, competiția va reuni peste 1.000 de participanți din 120 de țări. Competiția este organizată, în parteneriat, de Ministerul Educaţiei Naţionale, Societatea de Ştiinţe Matematice din România şi Inspectoratul Şcolar Județean Cluj, cu sprijinul Facultăţilor de Matematică și Informatică din Bucureşti şi Cluj-Napoca şi al Institutului de Matematică „Simion Stoilow” din cadrul Academiei Române. Programul „Hai la Olimpiadă!”, inițiat de Fundația eMAG și sprijinit de BCR, va susține organizarea competiției din acest an.

Reamintim că această presigioasă competiție a fost lansată de România în 1959, la iniţiativa profesorului Tiberiu Roman, secretar general al Societății de Ştiinţe Matematice. Primele două ediții s-au desfăşurat la Braşov şi Sinaia, reunind exclusiv ţări din fostul bloc comunist. În 1969 a participat şi prima ţară occidentală, iar după 1970 mai multe state vestice au devenit membre ale OIM. România deţine recordul de organizări, fiind gazdă în 1969, 1979 şi 1999. România şi Bulgaria sunt singurele ţări cu prezență neîntreruptă la acest concurs, iar într-un clasament neoficial pe medalii, România se clasează pe locul trei.